Verdictul final pentru Simona Halep. Ce au anunțat americanii în cazul româncei

de: Beatrice Dumitru
29 12. 2023

Simona Halep se află în mijlocul unui scandal de dopaj, după ce a fost depistată pozitiv la US Open 2022 și suspendată. Sportiva a făcut apel la TAS și așteaptă să înceapă procesul, iar americanii au anunțat verdictul final în cazul româncei. Ce au scris aceștia.

Americanii, despre cazul Halep

Simona Halep a fost suspendată din tenis de tribunalul Sport Resolutions de la Londra pe o perioadă de patru ani, după ce a fost depistată pozitiv la Roxadustat, o substanță interzisă, la US Open 2022. Sportiva a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, iar cazul ei va fi judecat între 7 și 9 februarie 2024.

Recent, americanii de la Tennis World au publicat un editorial în care arată verdictul lor în cazul de dopaj al Simonei Halep. Jurnaliștii consideră că fostul lider mondial a fost nedreptățit și speră ca românca să revină în circuit cât mai rapid, în condițiile în care cei mai mulți specialiști mizează pe reducerea pedepsei la aproximativ doi ani de zile.

Simona Halep a fost suspebdată din tenis.

”Acesta a fost începutul calvarului ei, care a dus și la multă suferință pe plan psihologic. Indiferent cum se termină povestea, indiferent cine are dreptate, Simona nu merita acest tratament psihologic și mediatic. Situația trebuia rezolvată mai rapid și mai clar. Acum, în urma celor întâmplate, românca are și crize de anxietate”, au notat jurnalștii de la Tennis World.

”Mă lupt să-mi apăr onoarea”

Într-un interviu acordat presei din Franța, Simona Halep a vorbit despre calvarul prin care a trecut după ce a fost depistată pozitiv cu Roxadustat. Ea a mărturisit că perioadă aceasta este una foarte complicată, în care încearcă șă-și dovedească nevinovăția și șă-și apere onoarea. Mai mult, ea speră ca judecătorii de la TAS să-i reducă pedeapsa.

Mă lupt să-mi apăr onoarea de peste un an. Sunt nevinovată și îmi păstrez credința. Cred în dreptate și nu vreau să renunț. (…)

Citește și: Calvarul prin care trece Simona Halep după suspendare. De câte ori a fost testată anti-doping: ”Trebuie să transmit locul în care mă aflu”

Continui să mă antrenez, să mă pregătesc pentru întoarcerea mea pe teren. Deocamdată nu am echipă, așa că mă antrenez singură la București. Este complicat să găsești motivație atunci când nu ai o perspectivă sportivă și nu știi ce îți rezervă viitorul”, a dclarat Simona Halep pentru Paris Match.

”Trăiesc în fiecare zi cu această durere și anxietate”

Simona Halep a mai dezvăluit că a fost nevoită să apeleze la ajutorul unui psiholog pentru a depăși situația complicată din viața ei, în care s-a confrntat cu anxietatea și cu nopți nedormite.

”Am trecut prin perioade în care nu am putut dormi, în care am avut crize de anxietate. Sunt o jucătoare foarte emotivă. Înainte de meciuri, stresul îmi provoca dureri abdominale foarte severe. De când am primit această suspendare, parcă trăiesc în fiecare zi cu această durere și anxietate. Deși astăzi lucrurile stau puțin mai bine. Știu că nu am făcut nimic rău”, a mai spus Simona Halep.

Citește și: Răspunsul Simonei Halep la întrebarea dacă Patrick Mouratoglou a dopat-o intenționat: ”Greșeala lor mi-a distrus cariera de 25 de ani”

Simona Halep se află în repaus forțat din octombrie 2022, după testul anti-doping pozitiv pentru Roxadustat. Campioana de la Roland Garros și Wimbledonn a jucat ultimul meci pe 29 august 2022, la US Open 2022, când a fost eliminată în primul tur.